Era într-o seară friguroasă de mai, când alarma a sunat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Mașinile salvatorilor au ieșit imediat pe poartă, misiunea fiind de a salva o adolescentă care voia să-şi pună capăt zilelor în zona podului de la Bazar de peste râul Suceava.
Plutonierul Paul Balahura era de serviciu în acea seară şi a fost unul dintre salvatorii trimişi la faţa locului.
Paul avea să salveze o viaţă, riscând-o pe a lui. Pentru o necunoscută, o fată de 16 ani, elevă, pe care nu a mai văzut-o niciodată.
Echipajul SMURD a ajuns în câteva minute la locul intervenţiei. Salvatorii au observat o tânără care era deja în apă până la nivelul gâtului şi continua să înainteze, deşi mai multe persoane, printre care şi doi poliţişti, o rugau să se întoarcă.
Deşi în mod normal, aşa cum sunt procedurile, ar fi trebuit să aștepte sosirea mașinii cu barca pneumatică de salvare, Paul, asistent medical generalist în cadrul SMURD, şi-a dat seama că situația era una critică, iar adolescenta dispărea sub apele învolburate de curenții din zona podului.
A sărit în apă, a înotat până la tânără, a prins-o şi a reuşit să o scoată la mal.
A salvat o viaţă de om. A unui copil de altfel, o elevă în clasa a X-a la Colegiul „Mihai Eminescu” din Suceava, care într-un moment de rătăcire a crezut că doar aşa se pot rezolva probleme pe care le avea la şcoală.
Era depresivă, din cauza unor note proaste la matematică.
„Am fost mândru de colegul meu. Orice secundă trecută în plus ar fi presupus înecarea victimei în râul Suceava”, declara colonelul Ion Burlui, şeful ISU Suceava.
Pentru eleva pe care a salvat-o din apele râului Suceava, Paul ar trebui să fie un erou. Nu a mai văzut-o niciodată de atunci şi nici nu ar recunoaşte-o pe stradă dacă ar trece pe lângă el.
Poate că fata nici măcar nu i-ar spune mulţumesc.
Cu toate astea, plutonierul mărturisește că ar reacționa la fel şi mâine dacă ar fi în fața unei situații similare.
Părerea ta