Voinţă, curaj, bunătate: eroii de lângă noi, în „Top 10 Suceveni”

0
14 decembrie 2015 la 22:00  •  Ediţia 2015  •  0 Comentarii

Implicarea cotidianului Monitorul de Suceava în viaţa comunităţii are, de patru ani, încă o dimensiune, materializată prin aceea că alege an de an să premieze zece oameni obişnuiţi care prin ceea ce fac sunt un exemplu pentru cei din jur. Fiecare premiu constă în diplomă, trofeu, un DVD cu filmele prezentate în cadrul galei şi suma de 1.000 de lei. În acest an, premianţii au primit şi câte un catren scris de primarul-poet de la Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan. Laureaţii Galei „Top 10 Suceveni” 2015, care a avut loc în data de 11 decembrie, la Conacul Domnesc, sunt omul de afaceri Cornel Manaz, preotul Gheorghe Saftiuc, kinetoterapeutul Bogdan Pilat, elevul Alexandru Cozaciuc, care la 17 ani, deşi este nevăzător, cântă dumnezeieşte la 16 instrumente muzicale, austriacul Georg Hocevar, ”adoptat” de comuna Moldoviţa, antrenorul de box Andu Vornicu, organizaţia ”Salvaţi Copiii”, liderul echipei naţionale de rugby a României, Mihai Macovei, fraţii Stelian şi Emil Bodnari, din Fundu Moldovei, şi preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher.

De ce au fost ei cei selectaţi de jurnaliştii de la Monitorul de Suceava pentru a fi eroii celei de-a patra ediţii a Galei „Top 10 Suceveni”, organizată de Monitorul de Suceava, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Conacul Domnesc şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, veţi putea vedea în zilele următoare în ediţia tipărită a ziarului şi în cea online. Tot aici şi pe pagina de Facebook a Monitorului de Suceava sunt şi cele zece filme prezentate la gală, care au concentrat în şapte minute zile întregi de filmări şi de montaj, precum şi filmul despre spitalul din Dolhasca. Acolo unde vor merge banii care s-au strâns în urma vânzării invitaţiilor şi a licitaţiilor din cadrul galei.

Cornel Manaz: ”Mie îmi aparţine ceea ce dăruiesc”

Evenimentul, prezentat de redactorul-şef al ziarului nostru, Tiberiu Avram, şi primarul-poet de la Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, a reunit circa 400 de oaspeţi care au trăit din plin atmosfera plină de emoţie alături de protagoniştii filmelor. ”Suntem aici ca să aplaudăm performanţa, ca să apreciem talentul, să onorăm oameni care au schimbat puţin lumea din jurul lor”, a spus Tiberiu Avram, la deschiderea celei de-a patra ediţii a Galei „Top 10 Suceveni”. După prezentarea succintă a laureaţilor de anul trecut, seria filmelor a fost deschisă de povestea celor doi fraţi Bodnari, Stelian şi Emil, din Fundu Moldovei, care au înfiinţat ONG-ul Wild Bucovina şi promovează din pasiune, cu imagini senzaţionale, viaţa vieţuitoarelor din pădurile Bucovinei. Imagini care lasă impresii de neuitat celor care le vizionează şi care conving lesne că Bucovina merită văzută. Din păcate, cei doi fraţi nu au putut fi prezenţi deoarece se află la muncă în Spania pentru a strânge bani de echipamente de filmare, dar au urmărit transmisia pe internet.

Al doilea film a fost despre Cornel Manaz, un tânăr crescut în orfelinat, unde el era doar un număr, şi care acum are propria sa firmă şi zeci de contracte în portofoliu, deţinând exclusivitate pentru montarea şi amenajarea magazinelor unui cunoscut concern în Europa de Est şi contractul de mentenanţă pentru această companie. Acţiunile umanitare în care se implică sunt o parte însemnată a activităţii sale. „Mie îmi aparţine ceea ce dăruiesc”, a declarat Cornel, când şi-a primit premiul şi trofeul galei şi a mulţumit tuturor celor care i-au fost adevărata familie de-a lungul vieţii.

A urmat povestea liderului echipei naţionale de rugby a României, Mihai Macovei, care a învăţat rugby la Gura Humorului şi acum este cel mai important rugbist român al momentului. O poveste despre curaj, determinare, sacrificiu, victorie a căpitanului echipei de rugby a României, omul care a fost factorul decisiv în victoria naţionalei împotriva Canadei, după cea mai spectaculoasă răsturnare de scor din istoria Cupei Mondiale de Rugby. Pentru că Mihai a avut vineri meci în prima ligă franceză, premiul a fost ridicat de părinţii săi, care s-au declarat ”extrem de onoraţi” pentru nominalizarea fiului lor.

Filantropia se învaţă de la cei care o dovedesc

Oaspeţii au aflat apoi despre părintele Gheorghe Saftiuc, preotul care a transformat o şcoală abandonată şi lăsată în paragină, la Dolhasca, într-un cămin pentru 18 copii. Un preot care a construit nu doar clădiri, ci şi speranţe şi a modelat vieţi care riscau să plece pe căi greşite. Emoţionat, părintele le-a dedicat premiul lui Dumnezeu, Bisericii, ÎPS Pimen, care l-a sprijinit în activitatea filantropică, tuturor copiilor care au trecut prin casa de copii pe care o păstoreşte, familiei, prietenilor şi locuitorilor din Dolhasca, dar şi ”fraţilor din Basarabia”.

Componenta de binefacere a Galei „Top 10 Suceveni” a fost în acest an dedicată spitalului din Dolhasca, închis în urmă cu mai mulţi ani, preluat de preotul Saftiuc, care l-a reconstruit, l-a extins şi modernizat şi vrea ca până la jumătatea anului viitor să-l redea celor 10.000 de locuitori, care au nevoie de el. Banii strânşi la gală vor fi donaţi pentru dotarea spitalului.

Un alt sucevean de ”Top 10” este preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, care este catalizatorul comunităţii polone din judeţ şi care a reuşit să obţină finanţare din Polonia pentru investiţii de zeci de milioane de euro pentru sate în care trăiesc etnici polonezi, dar de care beneficiază toţi locuitorii, indiferent de etnie. Mulţumirile lui Ghervazen Longher s-au îndreptat şi către statul polon, „care a înţeles că la Suceava putem face proiecte frumoase” şi le-a finanţat cu generozitate.

Kinetoterapeutul Bogdan Pilat a impresionat prin dăruirea cu care s-a implicat în cazul unuia dintre pacienţii săi, Ciprian, un tânăr rămas imobilizat la pat în urma unui accident auto. Din pacient, Ciprian a devenit pentru Bogdan Pilat prieten, apoi un adevărat membru al familiei. I s-a părut atât de firesc să procedeze aşa încât nici măcar nu a considerat necesar să vorbească prea mult despre asta. Nici propriile sale rude nu au ştiut, astfel că unul dintre unchii săi, aflat în Germania, a telefonat vineri seara la ”Conacul Domnesc”, după ce a văzut filmul transmis în direct pe Monitorul online, pentru a transmite felicitări lui şi ziarului. Bogdan i-a dedicat premiul lui Ciprian, „care este o adevărată lecţie de viaţă pentru cei din jurul lui”, familiei sale, prietenilor şi colegilor de la Asociaţia ”Caritas”.

Premiul Publicului pentru Alex Cozaciuc şi „cel mai frumos moment din viaţa mea” pentru un austriac

Cazul care a impresionat cel mai mult, care a obţinut şi Premiul Publicului, în urma votului celor prezenţi în sală, a fost al adolescentului Alexandru Cozaciuc, Alex are 17 ani, este nevăzător, dar în ciuda acestui lucru studiază la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” şi cântă la nu mai puţin de 16 instrumente. Are zeci de spectacole la activ şi este descris de actualii şi foştii săi profesori de muzică la superlativ. Alexandru s-a declarat foarte onorat de nominalizarea sa în „Top 10 Suceveni” şi le-a mulţumit tuturor celor care au făcut posibil acest lucru.

Primul cetăţean străin în „Top 10 suceveni”, „adoptat” de comuna Moldoviţa, este austriacul Georg Hocevar, cel care a făcut din mocăniţa de la Moldoviţa una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului, ducând faima Bucovinei în toată lumea, prin cei care ne vizitează. ”Vă mulţumesc pentru acest moment unic în viaţa mea. Este pentru prima dată, în cei 16 ani de activitate în România, când am parte de o asemenea onoare. Sunt foarte, foarte fericit. Este o surpriză atât de plăcută şi cel mai frumos moment din viaţa mea de până acum”, a declarat Georg Hocevar, care i-a amintit pe toţi cei care l-au susţinut „în nebunia” de a repune pe şine mocăniţa.

Antrenorul care vine cu bani de acasă să facă performanţă

O altă poveste impresionantă este a antrenorului de box Andu Vornicu. De trei ani vine cu bani de acasă şi face colectă pe la prieteni ca să facă performanţă cu copiii, pentru oraş. În ciuda dificultăţilor financiare, tânărul antrenor reuşeşte să-şi ducă sportivii la toate competiţiile organizate de Federaţia Română de Box şi să-i aducă acasă încărcaţi de medalii.

Al zecelea premiu al galei din acest an a ajuns la ”Salvaţi Copiii”, organizaţie care, de 25 de ani, prin voluntarii săi, demonstrează că lumea în care trăim se poate schimba, că oamenii pot deveni mai buni şi mai frumoşi prin educaţie, perseverenţă, încredere, iubire, compasiune. La mulţumirile antrenorului Andu Vornicu pentru cei care l-au susţinut s-au adăugat cele ale preşedintelui Organizaţiei ”Salvaţi Copiii”, Camelia Iordache, care ne-a asigurat că ”ne vom întâlni şi peste 25 de ani”.

Între proiecţiile de filme, momentele artistice care au destins oaspeţii au fost asigurate de  Johannnes Raimund Onesciuc, Ansamblul artistic ”Solonczanka” din Soloneţul Nou, Cvartetul ”Lira”, Andrei Palamariu şi Ancuţa Ioana Dumitrean, Denisa Apetrei, Ștefan Huluţă Saftiuc şi Corala ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuţi.

Obiectele care au fost donate pentru licitaţii s-au vândut cu sume cuprinse între 500 şi 2.000 de lei, cea mai bine vândută fiind o carte de colecţie, prima ediţie Opere Complete, de Mihai Eminescu, din 1914. Volumul a fost o donaţie surpriză, chiar în cadrul galei, din partea preotului Liviu Mihăilă, din Fălticeni, laureat al Galei „Top 10 Suceveni” din anul 2013. Tuturor celor care au achiziţionat obiectele scoase la licitaţie artistul Ovidiu Ambrozie Bortă BOA le-a  dăruit şi câte un portret, realizat ad-hoc.

A patra ediţie a Galei „Top 10 Suceveni” s-a încheiat, ca în fiecare an, cu colindul ”O, ce veste minunată”, interpretat de Corala ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuţi.

Şi-a donat premiul copiilor din casa părintelui Saftiuc

Un gest emoţionant a fost făcut, vineri seara, de câştigătorul „Premiului Publicului” al ediţiei din acest an, tânărul muzician nevăzător Alexandru Cozaciuc. Adolescentul a donat suma de 1.000 de lei primită pentru „Premiul Publicului” copiilor din casa de copii a părintelui Gheorghe Saftiuc, de la Dolhasca. Alexandru nu a putut vedea reportajul realizat la orfelinat, doar a auzit povestea copiilor care şi-au găsit alinare şi un drum în viaţă datorită părintelui.

Un alt premiant care a donat banii primiţi a fost Ghervazen Longher, care i-a dăruit chiar lui Alex cei 1.000 de lei acordaţi ca premiu în cadrul galei.

SUCT a oferit cecuri a 2.500 de lei pentru trei dintre premianţii galei

Poveştile a trei dintre premianţii Galei „Top 10 Suceveni” au emoţionat conducerea companiei SUCT SA din Suceava, care prin directorul tehnic, Ion Cioată, a oferit la final trei cecuri în valoare de 2.500 de lei fiecare pentru Alexandru Cozaciuc, kinetoterapeutul Bogdan Pilat şi antrenorul de box Andu Vornicu. ”Toate cazurile au fost impresionante, dar acestea trei ne-au emoţionat cel mai mult”, a declarat Ion Cioată. Cei trei urmează să vină, fiecare, la sediul SUCT pentru a preschimba simbolicul cec în bani.

Părerea ta