Un englez care a făcut din voluntariat principalul scop al vieţii s-a dedicat de câţiva ani sucevenilor şi încearcă prin acţiunile sale să schimbe în bine lumea în care trăim în acest colţ al României. Fie că este vorba de copii pentru care organizează tabere de vară şi cluburi de prevenire, unde tinerii să-şi umple timpul cu activităţi educativ-recreative, fie că este vorba de plăcuţe reflectorizante pentru căruţe, pentru reducerea tragediilor de pe şosele, Brian Douglas este fără îndoială un om care face ceva concret pentru o lume mai bună sau măcar pentru una normală.
Aproape 10.000 de plăcuţe reflectorizante pentru căruţe, tabere de vară pentru copii, manuale educative distribuite în şcoli, toate s-au făcut la Suceava, cu banii fundaţiei olandeze Romanian Children’s Humanitarian Foundation pe care o reprezintă Brian.
Implicat în acţiuni caritabile în România de peste 20 de ani
Brian Douglas este implicat în acţiuni caritabile în România de peste 20 de ani. A început la Iaşi, ca voluntar în lupta împotriva tuberculozei la copii, iar de câţiva ani este partenerul cel mai important al poliţiştilor suceveni, în activităţi de prevenire. Brian a găsit la Suceava un colaborator pe măsură, comisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
„Trebuie să recunoaştem, şi nu este o ruşine, că Brian ne-a atras în teren, efectiv în comunitate. Au fost acţiuni umanitare în care Brian ne-a atras alături de el şi a făcut practic o faţă nouă şi Poliţiei Române, una pe care trebuie să o avem, de prezenţă în comunitate alături de oameni”, a declarat Epureanu.
Plăcuţele reflectorizante care ar trebui să ajungă pe orice căruţă care circulă în judeţ
Poate cel mai important proiect al englezului este legat de reducerea numărului de accidente cu căruţe, o problemă serioasă în Suceava, inclusiv pe drumurile naţionale.
9.600 de plăcuţe reflectorizante, din banii fundaţiei, au fost realizate pentru căruţele din Suceava.
Brian şi poliţiştii suceveni fac eforturi pentru a le şi monta efectiv în teren, la căruţele pe care le găsesc pe drumuri. Plăcuţele se montează în partea din spate a căruţelor, iar Brian şi poliţiştii nu au luat întâmplător această decizie.
„Plăcuţele din spate sunt vizibile tot timpul. De exemplu, dacă omul din căruţă are vestă reflectorizantă, iar căruţa e încărcată, nu o vezi, pe când această plăcuţă din spate se vede tot timpul”, ne-a povestit Brian Douglas în româna stâlcită, dar simpatică pe care o vorbeşte.
Şefii de post din comunele judeţului au primit fiecare câteva sute de plăcuţe pe care trebuie să le distribuie la căruţaşi şi să se asigure că aceştia le şi montează. Sunt destule căruţe care au montate plăcuţe, însă, pe de altă parte, este clar că mai este încă mult de lucru la distribuirea acestora.
Taberele de vară, o iniţiativă extraordinară pentru vacanţa copiilor
Brian ştie că mentalităţile se schimbă greu, iar munca trebuie începută de la copii. De câţiva ani de zile, cu implicarea directă a poliţiştilor de la Compartimentul de Prevenire, organizează tabere de vară, la Ciocăneşti, Vama şi Marginea. Brian ne-a povestit că în Anglia vacanţa de vară este de doar şase săptămâni, în timp ce în România este de aproape trei luni. În opinia sa, vacanţa de vară din România este prea lungă, mai ales că mulţi copii nici nu sunt angrenaţi în vreo activitate, care să le ocupe timpul şi să-i ţină departe de tentanţii negative.
În aceste tabere de vară organizate de Brian copiii primesc trei mese pe zi, fac drumeţii pe munte, activităţi sportive şi vizitează muzee. Stau la cort, interacţionează, socializează, iar pentru asta părinţii lor nu plătesc nici un leu.
Brian se ocupă inclusiv de prepararea hranei pentru copii.
Brian este cel mai mulţumit de colaborarea pe care o are cu autorităţile locale din comuna Ciocăneşti. La Ciocăneşti, din 2010, s-a organizat anual cel puţin câte o tabără, cu elevi din alte localităţi ale judeţului. Aici, copiii au şansa de a petrece câteva zile într-o zonă de munte, cu aer foarte curat. În plus, au şansa de a vizita muzee şi chiar de a învăţa tainele încondeierii ouălor, în Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocăneşti.
Brian va continua cu taberele de vară şi în 2017 şi intenţionează chiar să extindă proiectul.
Tot la Ciocăneşti, Brian Douglas a deschis un club de prevenire, unde elevii au la dispoziţie jocuri interactive, de stimulare a creativităţii, şi unde sunt într-un loc sigur, sub supraveghere.
Cum să ajuţi copiii fără eforturi deosebite din punct de vedere financiar
Om deschis şi dispus să se implice, Brian a ajutat şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti. O sală de sport din incinta şcolii, unde copiii au şansa să joace tenis de masă şi să facă gimnastică, în sezonul rece, a fost dotată de englez.
Directorul Şcolii Gimnaziale Ciocăneşti, Zamfirica Boiciuc, ne-a vorbit despre ajutorul primit de la englez: „Acolo mai aveam nevoie de echipamente sportive, iar domnul Brian s-a alăturat eforturilor de dotare a unei săli cu mese pentru tenis şi coş pentru baschet”.
Un bun aparent mărunt, o drujbă, pentru tăiatul lemnelor de la şcoală, a fost donată tot de englez.
Cu o sumă mică, în jur de 500 de lei, cât a costat drujba, o problemă serioasă a fost rezolvată pe termen lung.
Brian – Moş Crăciun
O altă realizare a lui Brian, prin fundaţia sa, este tipărirea de manuale ajutătoare pentru preşcolari şi elevi de clasele primare, distribuite deja în mare parte la şcolile din Suceava. Micuţii din şcoli primesc manuale din care pot învăţa, ajutaţi de fotografii, noţiuni elementare, esenţiale pentru vârsta lor.
Brian Douglas are deja mai mulţi ani la rând în care a oferit cadouri pentru copiii din instituţii de stat, în cămine de bătrâni. Brian este şi va fi şi în acest an Moş Crăciun la propriu pentru copii.
Un om de acţiune, cum greu se găseşte în ziua de astăzi, un om de la care fiecare ar trebui să învăţăm şi să preluăm măcar puţin din ceea ce face el.
Aşa a ajuns Brian un sucevean adoptat care merită toată cinstea şi care a fost inclus între cei zece nominalizaţi de la Gala Top 10 Suceveni, ediţia 2016, un eveniment deja de tradiţie al cotidianului Monitorul de Suceava.
Părerea ta