Marcel Porof

0 Profesorul care a pus laolaltă dragostea pentru profesie şi cea pentru elevi
19 decembrie 2016 la 11:00  •  Ediţia 2016  •  0 Comentarii

Sunt profesori pe care unii elevi îi poartă în suflet toată viaţa. Dascăli desăvârşiţi care aduc la un loc dragostea pentru profesie şi cea pentru elevi.

Noi am întâlnit unul aidoma acestei definiţii, ba chiar mult peste, numărându-se printre laureaţii Galei „Top 10 Suceveni” din acest an, eveniment marca Monitorul de Suceava, organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie şi Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

E profesorul de geografie Marcel Porof, de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, antrenorul de olimpici, prietenul elevilor.

Cu peste 25 de ani de carieră în spate, profesorul Marcel Porof este considerat drept un model „de bună practică”, evaluat însă nu în anii petrecuţi la catedră, ci în sutele de copii pe care i-a făcut să îndrăgească geografia. “Disciplina disciplinelor”, aşa cum îi spune dumnealui.
„Cred că doar pregătirea ştiinţifică nu e de ajuns. Dacă nu ai plăcerea de a lucra cu copilul, dacă nu ai răbdarea de a lucra cu copilul… Iar asta e mai mult vocaţie decât ştiinţă. Să îţi doreşti să performezi, să îţi doreşti să îţi atragi copii. Să fii dispus la muncă nenormată”, mărturiseşte profesorul de la Fălticeni. Acesta adaugă: ”Copilul trebuie să te simtă că eşti şi profesor, dar şi un fel de părinte. Dacă îl priveşti doar de sus, doar din poziţia profesorului exigent, atunci el va învăţa din frică, dar nu asta consider că e rolul nostru”.

Profesorul Porof este originar din Truşeşti, judeţul Botoşani. A absolvit Facultatea de Geologie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, după care a ales cercetarea. La scurt timp, în 1991, s-a îndreptat către cariera didactică, la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni, unde mărturiseşte cu recunoştinţă că a avut sprijinul şi susţinerea directorului de pe acea vreme, Bogdan Grigoriu. Din 1994 este coordonatorul Cercului de geologie şi ecologie de la Clubul Copiilor Fălticeni, acolo unde este şi director. Din 2005 este preşedintele Societăţii Române de Geografie – filiala Suceava.

„Am demonstrat că şi într-o comunitate mai mică se pot găsi valori deosebite”

Distincţia obţinută de profesorul Porof în cadrul Galei „Top 10 Suceveni” reprezintă un gest al recunoştinţei pentru implicarea sa în munca alături de elevi, pentru devotamentul şi pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei sale.

Este profesorul care a îndrumat, coordonat şi sprijinit numeroşi elevi la concursuri şi olimpiade şi graţie tot elevilor săi România a strălucit de mai multe ori în cadrul olimpiadelor internaţionale de geografie. De menţionat cele patru medalii internaţionale adjudecate, dintre care una de aur, una de argint şi două de bronz, la care se mai adaugă un bronz la Balcaniada de Geografie.

Iar în galeria elevilor excepţionali pregătiţi de Marcel Porof plutonul este condus de Constantin Popa, triplu olimpic internaţional, medaliat cu bronz şi argint la internaţionalele din Taiwan şi Cehia, şi culminând cu aurul adjudecat în Germania în 2012.

Iar după Constantin a urmat Lorena. Cu bronz la Internaţionala de Geografie din 2015, de la Moscova.

Iar imediat după Lorena, Anamaria, cu bronz la Balcaniada de Geografie din acest an, din Serbia.

„Am ajuns din Fălticeni, orăşel micuţ, să fim reprezentaţi la nivel internaţional. Prin ce am făcut am demonstrat că şi într-o comunitate mai mică se pot găsi valori deosebite. Când în şapte ani de zile ai cinci medalii cu trei elevi diferiţi, atunci nu mai este o întâmplare. Iese în evidenţă şcoala fălticeneană şi chiar şcoala suceveană de geografie, care este una foarte puternică, de tradiţie, şi prin Câmpulung, şi prin oraşul Suceava”, spune Marcel Porof.

La rândul său, prof. Cristina Nechifor – directoarea Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni – a arătat că „trebuie să precizăm că nu e o întâmplare, că nu a fost vorba de un elev, iar reuşitele deosebite în competiţia internaţională – aur, argint, bronz – s-au punctat cu nume diferite, iar asta înseamnă efort susţinut, muncă individualizată”.

„Sunt copii care-şi fac a doua casă şcoala şi clubul”

Însă o singură oră de geografie în orar nu este de ajuns pentru a intra în competiţie cu şcolile de peste hotare. Astfel, de câteva ori pe săptămână, după cursuri, dascălul împarte cu elevii micul univers al unei săli de clasă de la Clubul Copiilor. Acolo tinerii se întâlnesc în cadrul cercului de Geologie-ecologie, coordonat de profesorul Marcel Porof, unde atmosfera e una total diferită faţă de una formală din sălile de curs.

„Ştiţi cum se spune – dacă faci ceva din pasiune, timpul chiar nu mai contează. Erau zile când veneam şi stăteam câte cinci ore şi doar lucram pentru proiecte şi nu ştiu când trece timpul”, spune Andrei, elev în clasa a XII-a.

La club, tinerii dezbat, râd şi văd cum le creşte entuziasmul alimentat din plin de dascălul din mijlocul lor. Lecţiile curg lin, se ating subiecte extrem de diferite şi nimeni nu dă semne de plictiseală. Printre elevi, dascălul vorbeşte cu fiecare şi cu toţi. Răspunsurile nasc alte întrebări venite când de la copii, când de la profesor.

”Puţini profesori sunt cei care au răbdare să îţi explice orice, să stea după tine”, menţionează Anamaria, elevă. Emilia, colega sa, o completează spunând că în ciuda faptului că vin după cursuri, orele de la Clubul Copiilor nu sunt o corvoadă, ba dimpotrivă. „Este foarte plăcut, nu este obositor, este modul nostru de a ne relaxa, venind aici, vorbim cu domnul profesor”, declară Emilia.

Copiii îi mai spun ”profesorul care predă fără manual” şi mai spun despre el că, adeseori, îi duce cu maşina personală la competiţiile de prin ţară pentru a le fi lor mai bine.

„Sunt copii care-şi fac a doua casă şcoala şi clubul. Copii care fac şase ore la şcoală şi vin de două, de trei, de patru ori pe săptămână, când e cazul, la club. Mănâncă acolo. Dacă îi vezi că îşi doresc, n-ai cum să nu pui o cărămidă, să pui umărul”, subliniază Porof, adăugând că una dintre cele mai mari satisfacţii le are atunci când elevii sunt cei care-i cer informaţiile, sunt parteneri de dialog cu el, interlocutori de nădejde.

„Ne-a tratat de la egal la egal”

Cărămidă cu cărămidă, în anii petrecuţi la catedră, profesorul Porof a trezit ambiţii şi a insuflat tinerilor pasiunea pentru geografie.

De exemplu, Ionela Mîndrescu lucrează în cercetare la Universitatea „Ştefan cel Mare”. În geografie, desigur. Cum a ales acest domeniu, nu e greu de intuit.

„Pe mine personal m-a influenţat foarte mult pentru că într-un fel mi-a determinat şi cursul profesional. A fost un profesor sever, îmi amintesc şi asta, dar, în acelaşi timp, foarte corect şi foarte interesat. M-a atras prin faptul că m-a tratat de la egal la egal. Nu m-a considerat niciodată ca un elev care nu ar avea posibilitatea să ştie la fel de mult ca profesorul. Dimpotrivă, mereu a încercat să ne înveţe, să ne motiveze”, îşi aminteşte Ionela Mîndrescu.

Te poţi naşte cu nişte calităţi remarcabile, cu inteligenţă, iar dacă ai norocul să întâlneşti dascălul potrivit, lupta e pe jumătate câştigată. Asta am înţeles de la copiii domnului Porof. Iar de la el am înţeles că nu de soluţii miraculoase avem nevoie în educaţie. Poate că o simplă revenire la valori precum responsabilitatea, asumarea şi pasiunea este suficientă.

„Am avut bucuria de a pregăti elevii şi de a-i duce pe culmile succesului, acolo unde le stă lor bine”

În cadrul Galei „Top 10 Suceveni” din data de 16 decembrie, în discursul său, Marcel Porof şi-a arătat recunoştinţa pentru premiul obţinut. Cât despre activitatea sa, acesta a subliniat că i-au trecut prin mâini multe generaţii de elevi şi că a avut bucuria „de a-i pregăti şi a-i duce pe culmile succesului, acolo unde le stă bine”.

”Doresc, de asemenea, să mulţumesc familiei, părinţilor, care mi-au deschis calea, soţiei şi fiului, care tot timpul au înţeles că o parte din mine este în altă parte”, a conchis profesorul de la Fălticeni.

Părerea ta