Horaţiu Silviu Ilea

„A fost odată ca niciodată, când lumea asculta nemâncată câte o poveste minunată, aşa cum ascultăm şi noi azi. Şi povestea, ca povestea, făcuse coarne şi ieşea printre oameni şi-i împungea, doar-doar c-o vor asculta…”

Aşa spunea odinioară Parasca Neculai, baciul stânei de pe Toloaca-de-Sus a Rădăuţului, originar din Putna, iar vorbele sale ajung la noi astăzi prin intermediul muncii etnografilor, o „specie” pe cale de dispariţie.

Horaţiu Silviu Ilea este etnograf, dar, deopotrivă, un tezaur şi o enciclopedie ambulantă a tradiţiilor româneşti, din toate provinciile istorice, ale căror principii şi valori le poartă cu mândrie oriunde s-ar duce.

Originile

Acasă, la Câmpulung Moldovenesc, prezenţa sa la biserică, la evenimentele majore din viaţa comunităţii, a devenit normalitate, dar în inima Bucureştiului cosmopolit, îmbrăcat cu portul tradiţional, cu mustăţile fercheş răsucite-n aer, tânărul bucovinean, care şi-a dedicat viaţa pentru studierea şi promovarea valorilor autentice româneşti, atrage privirile mai ceva ca un magnet fierul.

Mergând cu el pe străzile Capitalei, înţesate de mii şi mii de oameni, mişcându-se grăbiţi, ca furnicuţele într-un imens muşuroi, nu ai cum să treci neremarcat.

„Bunica purta costumul ţărănesc cam în fiecare zi, mă îmbrăca şi pe mine aşa şi mergeam cu ea la biserică şi la nunţi. Costumul tradiţional a fost cu mine cam de când am deschis ochii şi l-am purtat cu mândrie, de mic copil. De aici vin şi pasiunea mea şi dragostea de a strânge piese vechi ţărăneşti, nu doar de costum, ci şi de uz gospodăresc, textile de interior, covoare, ştergare, batistele care se etalau pe pereţi în casa cea mare…”, povesteşte Horaţiu Silviu Ilea, care în timp a adunat o impresionantă colecţie de haine şi obiecte tradiţionale, dar şi poze vechi, prin intermediul cărora putem vedea, ca într-o oglindă a timpului, originile noastre, obiceiurile şi valorile care ne definesc ca popor, comunitate şi etnie.

Chemarea

Pasiunea sa l-a îndrumat şi spre meseria pe care o are, deşi părinţii doreau să meargă la Medicină: „Având foarte multe piese de colecţie am fost obligat să şi citesc foarte mult bibliografie de specialitate, să văd colecţiile muzeale, să înţeleg mult mai bine utilitatea lor, ornamentele, tehnicitatea cu care erau realizate. Părinţii doreau să urmez meseria tatălui şi să fiu medic, dar nu s-a prea prins de mine. Am ales să studiez istoria artei, cu un master de filozofie a artei şi a culturii, unde m-am şlefuit ca om şi intelectual”.

După terminarea studiilor, s-a angajat la Muzeul Ţăranului Român, unde, spre bucuria sa, a găsit peste 20.000 de piese de costum tradiţional şi peste 100.000 de piese de alte obiecte tradiţionale, din colecţii începute de pe la 1820, pe care să le studieze şi să le pună în valoare.

„Este o meserie foarte frumoasă şi motivantă – în fiecare zi afli ceva nou, eşti pus într-o situaţie nouă, înveţi lucruri noi permanent. Încerc să învăţ de la colegii mai în vârstă, care au o experienţă mult mai bogată, încerc să mă desăvârşesc”, afirmă Silviu, cu convingerea unui om a cărui pasiune nu s-a stins deloc, deşi „arde” deja de zeci de ani.

Cercetarea

În vreme ce majoritatea oamenilor aleargă după modernitate, Silviu luptă pentru păstrarea şi promovarea valorilor tradiţionale, redescoperind rădăcinile noastre culturale: „Mă ocup de cercetarea lumii ţărăneşti, din toate punctele de vedere, de la modul în care gândea ţăranul român, piesele care ieşeau din mâna sa, obiectele utilitare, dar şi cele de fală. De exemplu, în zona Bucovinei am avut meşterii huţuli care erau neîntrecuţi în prelucrarea metalelor, mai ales a alamei şi cositorului. Bucovina era o zonă bogată şi datorită acestei diversităţi etnice, pentru că fiecare învăţa câte ceva de la ceilalţi – de la vecinul neamţ, de la cel evreu sau de la ţipţer… Şi trăiau bine împreună!”

Meseria şi pasiunea sa i-au purtat paşii în toate regiunile istorice ale României, dar şi peste hotare, peste tot, inclusiv la Istanbul fiind prezent cu hainele tradiţionale pe care le poartă cu mândrie.

„O parte foarte importantă a muncii mele este cercetarea de teren, aflarea poveştilor de la oameni şi încercarea noastră de a recrea lumea tradiţională din informaţiile pe care le dau oamenii, pe care şi le amintesc. Povestea etnografilor este cea a refacerii unui puzzle – din bucăţi foarte mici, din informaţii, încerci să recreezi o lume coerentă, să înţelegi modul în care lumea gândea, cum acţionau, o lume în care pârghiile sociale erau foarte strânse, deşi lumea trăia bine, atât în familia mare, cât şi în comunitate. Comunitatea era echivalentul familiei mari, toată lumea era neam cu toţi ceilalţi – naşii, cuscrii, cumetrii… Uneori trăiai mai bine cu vecinul de peste gard decât cu fratele din celălalt capăt al satului. Vecinii erau o familie extinsă, ajungeau să se înrudească, să strângă legăturile de familie”, explică Silviu, care a realizat o vastă muncă de cercetare şi documentare, concretizată în studii etnografice foarte interesante, dar, din păcate, prea puţin accesibile publicului larg.

În zona Bucovinei nu este sat în care să nu fi fost în cercetare de teren, iar în cea a vechiului ocol Câmpulung, din 10 case a fost la cel puţin 7 sau 8. Asta e munca de cercetare, din tot ce povestesc unii şi alţii, pui cap la cap şi formezi un tot coerent.

Aşa a ajuns să cunoască nu doar sute de familii şi poveştile lor de viaţă, ci chiar şi relaţii de rudenie de care unii nici nu mai aveau habar.

„Prezentul îl avem la îndemână, pe când trecutul şi mai ales creaţiile din trecut nu sunt chiar la îndemâna oricui şi prezintă poveşti grozave de viaţă. De aici şi interesul stârnit de poveştile, basmele, ghicitorile, strigăturile în joc, baladele, care oferă o fereastră spre o lume trecută”, afirmă Silviu Ilea, care consideră că proverbiala înţelepciune populară se regăseşte în continuare în lumea modernă, dar sub alte forme – „Ideile se reciclează la nesfârşit, doar capătă alte valenţe şi forme”.

Colaborări

Pe lângă numeroase colaborări cu muzee din ţară, Silviu a fost cooptat inclusiv de muzee din străinătate care au în colecţie piese româneşti despre care nu au informaţii.

Expertiza sa a fost solicitată inclusiv în privinţa unei faimoase picturi semnată în 1882 de artistul american Frederick Arthur Bridgman, afişată în Muzeul de Arte din Boston cu titlul „Armenian Lady” („Armeanca”).

Acum, tabloul figurează cu titlul original, „Romanian Lady” („Românca”).

Colaborarea dintre Google şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la lansarea unei expoziţii virtuale – Google Arts & Culture, i-a dat ocazia să pună portul popular românesc pe harta mondială a modei.

Ineditele costume tradiţionale realizate din cărămizi Lego, în cadrul Proiectului Expoziţia Imaginaţiei, şi implicarea în realizarea expoziţiilor IAAIDOMA, alături de Ioana Corduneanu, sunt doar câteva din numeroasele ocazii în care Silviu a adus în atenţia publicului frumuseţea şi bogăţia culturală a costumului tradiţional românesc.

Iar alături de Grigore Leşe, la invitaţia TVR, Horaţiu Silviu Ilea a făcut o incursiune în universul ritualic al satului românesc, detaliind poveştile şi ritualurile jocurilor cu măşti.

Muzeul

Colecţiile sale de vestimentaţii tradiţionale, obiecte decorative, dar şi fotografii vechi sunt de-a dreptul impresionante, iar visul său este ca într-o zi toate să fie frumos expuse într-o casă strămoşească autentică – un fel de muzeu al tradiţiilor populare, la poalele Rarăului.

„Pozele vechi sunt oglinda unei lumi, dovezi palpabile ale modului în care se îmbrăca lumea, cum interacţiona, a practicilor de la nuntă, înmormântare, botez… Din păcate, lumea a pierdut foarte mult din înţelepciunea de acum 70-80 de ani, din modul de a interacţiona, din toate…”, explică Horaţiu Silviu Ilea, venind cu detalii amănunţite despre fiecare poză în parte, de la nume până la povestea de viaţă a celor care mai sunt printre noi doar prin intermediul acestor imagini.

Acestea sunt universul lui, locul în care se refugiază ca într-o biserică, găsind acea linişte sufletească de care toţi avem nevoie şi o căutăm, într-o formă sau alta.

Integrare

Rătăcind cu el pe străzile din Bucureşti, printre clădiri moderne şi altele vechi de sute de ani, printre străini veniţi să ne viziteze, care adeseori îl roagă să facă o poză cu ei, şi tineri cu ochii fixaţi în ecranul telefoanelor, prea acaparaţi de lumea virtuală pentru a mai vedea în jurul lor şi a percepe farmecul celei în care trăiesc, am ajuns la biserica Stavropoleos – o perlă care se ascunde în scoica Centrului Vechi, dar şi la cea mai veche biserică din Capitală, fermecătoarea „Buna Vestire”.

Moşteniri culturale inestimabile, din alte vremuri, integrate surprinzător de bine într-o capitală europeană modernă şi efervescentă, într-o continuă schimbare. Atunci am înţeles că, la fel ca acestea, Horaţiu Silviu Ilea, purtând mereu în suflet o parte din Bucovina, preocupat mai mult de valorile din trecutul nostru, decât de efemerele „bogăţii” ale prezentului, se integrează în acea lume complexă, completând-o şi îmbogăţind-o spiritual.

Datorită lui Silviu şi celor ca el, portul popular, care reprezintă una dintre formele de cultură şi identitate ale unui neam, nu este dat uitării, ba mai mult, este conştientizat ca fiind una dintre valorile noastre naţionale – istoria şi devenirea unei naţii.

Horaţiu Silviu Ilea, laureat al Galei „Top 10 Suceveni” 2018

Al patrulea film difuzat în cadrul galei l-a avut în prim-plan pe tânărul bucovinean Horaţiu Silviu Ilea, considerat, la doar 29 de ani, unul dintre cei mai buni etnografi din România. Tânărul păstrător şi cercetător al tradiţiilor româneşti a venit îmbrăcat în costum popular bucovinean, s-a declarat încântat de atmosfera de la gală şi a mulţumit familiei care l-a susţinut, profesorilor de la universitate, colegilor de la Muzeul Ţăranului Român, pe care i-a numit „a doua familie”, dar şi studenţilor săi, de la care „învăţ permanent cum să înveţi”.

„Am primit o Bucovină frumoasă de la înaintaşii noştri, pe care noi avem datoria să o păstrăm şi să o dăm la fel de curată şi frumoasă urmaşilor noştri”, a afirmat Silviu Ilea.