Vasile Bolohan

În urmă cu aproximativ 20 de ani i se dădea cuvântul într-o sală plină cu oameni. Era la tribunal, iar el, într-o boxă a acuzaţilor. În urmă cu aproximativ o lună, Vasile era chemat din nou la microfon, de data aceasta în aplauzele a sute de spectatori, care îi aflaseră povestea din reportajul video difuzat în cadrul Galei „Top 10 Suceveni” (13 decembrie 2019).

“La şcoală nu am avut nici măcar menţiune. La şcoala vieţii, însă, am primit 10”

Toţi ochii erau ţintiţi asupra lui Vasile şi, îmi mărturisea ulterior, drumul de la masa la care stătea la microfonul pregătit de organizatori i s-a părut foarte lung.

“Sergiule, ştiu ce voi spune, o să le pară rău că mi-au dat microfonul”, glumea Vasile, cu puţin timp înainte de gală. În acea seară, însă, Vasile a trăit cele mai mari emoţii din viaţa lui. S-a abţinut cu greu să nu plângă. “Am uitat tot ce intenţionam să spun!”, povestea câteva zile mai târziu.

Cu trofeul galei în mână, Vasile a reuşit totuşi, chiar după prima frază, să determine audienţa să-i mai dea un rând de aplauze. “La şcoală nu am avut nici măcar menţiune. La şcoala vieţii, însă, am primit 10”. Iar şcoala vieţii a fost una extrem de dură pentru Vasile, care, pe vremea când era numai un copil, a ajuns pe străzi, dormind prin scările de bloc din cartierul George Enescu al municipiului Suceava şi învelindu-se cu preşuri de la uşile apartamentelor.

Îşi aminteşte cum într-un an, de Crăciun, plângea într-o scară de bloc din zona Mobilă, auzind în spatele uşilor închise oameni sărbătorind, în timp ce el, copilul nimănui, se învelea cu mai multe preşuri să îndure frigul. O vreme a dormit chiar în uscătorul de la etajul IV al blocului în care a locuit, într-un apartament la parter, până când mama sa a vândut locuinţa şi a plecat într-o comună din judeţul Botoşani cu bărbatul cu care îşi refăcuse viaţa.

Era doar un copil când tatăl său, gravor în sticlă, a ajuns la puşcărie, după ce şi-a înjunghiat soţia, Vasile fiind cel care şi-a găsit mama plină de sânge.

Tatăl lui Vasile s-a eliberat după mai mulţi ani de detenţie, însă, fără un acoperiş deasupra capului, a ajuns pe străzi şi a căzut în patima alcoolului, fiind găsit mort după mai mulţi ani în zona Dorna din cartierul George Enescu.

„O Biblie pe care mi-a trimis-o cineva la puşcărie mi-a schimbat viaţa”

“Copilăria mi-a fost frumoasă până la vârsta de 11 ani. După aia a urmat cealaltă copilărie, cu bătăi îngrozitoare primite de la tatăl meu vitreg. Pe stradă, am tras foame, frig, papuci rupţi, iarnă, singurătate, nopţi în care nici nu aveam unde dormi sau ce mânca. Visam o casă, o familie, pe cineva care să mă ajute. A trebuit să supravieţuiesc furând, orice se putea, numai să am a doua zi din ce trăi”, povesteşte Vasile Bolohan.

Părea că va avea aceeaşi soartă cu cea a tatălui său. Vasile era deja pe străzi, o vreme îşi găsise şi el alinarea în alcool, iar la un moment dat a ajuns şi la puşcărie. Pentru furt. “O găinărie”, spune Vasile.

În spatele zidurilor penitenciarului Vasile a înţeles că “e o pedeapsă de sus” şi a găsit într-o Biblie răspunsurile la multe dintre întrebările care îl măcinau.

“Pot spune că o Biblie pe care mi-a trimis-o cineva la puşcărie mi-a schimbat viaţa. Cred că era prin 2001, când mama unui prieten mi-a trimis un pachet la puşcărie, iar în pachetul respectiv era şi o Biblie. O mai am şi acum. Cartea aia tare multă linişte mi-a dat. M-a învăţat să merg mai în faţă. Mă rugam să găsesc un loc de muncă şi să am o familie. Iar rugăciunile mi-au fost ascultate”, vorbeşte Vasile după 20 de ani.

“Asta este cea mai mare realizare a mea”

Luna viitoare se fac 12 ani de când Vasile locuieşte în Leeds (Anglia). Este căsătorit din 2007 cu Victoria, o moldoveancă ce a venit la Suceava să facă facultatea şi l-a cunoscut pe Vasile într-un bar de la intrarea din cartierul Obcini. Au împreună un copil, pe Alex, care are aproape 11 ani. Alex s-a născut în Anglia şi mai face mişto de engleza lui taică-su. “Cică e de şantier (n.r. – râde). Păi chiar de acolo e…”, completează suceveanul din Leeds, precizând că familia este “cea mai mare realizare a mea”.

A ajuns în Anglia după ce un prieten i-a oferit de muncă acolo: “Până am plecat înspre Anglia, trei zile am închis telefonul nu care cumva să mă sune că s-a răzgândit”.

Vasile lucrează în construcţii. E muncitor pe şantier. Unul harnic, priceput, care a început, şi nu îi e ruşine să o spună, de la mătură. De ani de zile Vasile îşi împarte banii câştigaţi cu greu pe şantierele din Leeds cu copii năpăstuiţi din România, fiind implicat în zeci de campanii umanitare la Suceava, destinate în principal copiilor orfani ori provenind din familii sărace sau dezorganizate.

Sute de copii au fost în excursii de una sau mai multe zile, au primit haine, jucării (de dulciuri nici nu se mai pune problema), medicamente, sprijin financiar, unii s-au ales chiar şi cu o casă nouă, în urma acţiunilor de strângere de fonduri puse la cale de Vasile.

Vasile a ajutat la rândul său zeci de suceveni să ajungă în Anglia şi să îşi găsească un loc de muncă. Tot el a fost cel care l-a sprijinit încă de la început pe antrenorul de box Andu Vornicu, mare parte din echipamentul necesar pregătirii pugiliştilor CSM Suceava fiind asigurat de Vasile din propriul buzunar. În 2019, de exemplu, sportivii lui Andu Vornicu au continuat să facă performanţă, obţinând nu mai puţin de 12 medalii în competiţiile oficiale, printre care şi un titlu de vicecampion european de junior, antrenorul sucevean mulţumindu-i public prietenului său din Leeds.

Despre toate astea au scris ziarele, s-a dat şi la televizor, povestea lui Vasile, la rândul lui un fost copil al străzii, cu o copilărie de coşmar, petrecută în mare parte pe străzi, fiind de-a dreptul impresionantă. Mai cu seamă pentru faptul că, deşi a ajuns la un moment dat şi la puşcărie pentru furt, suceveanul a reuşit să-şi găsească un rost în viaţă, să-şi întemeieze o familie şi, din salariul câştigat cu greu printre betoniere, pichamere şi macarale, să dăruiască bucurii şi zâmbete acolo unde e mai mare nevoie de ele.

Şi a adunat Vasile şi o armată de prieteni în spatele său, care au răspuns de fiecare dată prezent la campaniile umanitare iniţiate pe reţelele de socializare de către românul din Leeds.

“Am obţinut acest premiu (n.r. – trofeul Galei „Top 10 Suceveni”) pe care îl dedic şi îl împart cu toţi acei oameni care au sprijinit acţiunile pentru copiii orfani. L-am pus în aşa fel încât să îl văd zilnic, să nu îmi uit menirea. V-aş fi menţionat pe toţi în discursul meu, dar precum am spus, eram super-mega-emoţionat deoarece ultima dată vorbisem în faţa mulţimii, cu 20 de ani în urmă, la tribunal”, scria recent Vasile pe pagina sa de Facebook.