Pentru prima oară la Suceava, vedetele unei gale de asemenea amploare au fost niște necunoscuți pentru mulți dintre cei prezenți, însă poveștile lor – prezentate în cadrul unor reportaje video realizate de redactorii Monitorului – au încântat audiența. La gală au fost prezenţi oameni de afaceri, autorități locale şi județene, procurori, funcționari şi şefi de la diverse instituții, avocați, reprezentanți mass-media, oameni de cultură, doctori, preoți, cadre didactice, artiști, politicieni, iar o sală întreagă i-a recompensat cu aplauze şi felicitări pe premianții din Top 10 Suceveni.